26 Septembrie, Bucureşti
Tiago Malls - cea mai mare investiţie într-un lanţ de mall-uri din România se lansează astăzi
O investiţie de peste 700 de milioane de euro într-un lanţ de 10 mall-uri în mai puţin de 4 ani. Acesta este planul de investiţii pe care Mivan Development, dezvoltatorul Tiago Malls şi una dintre cele mai mari companii de construcţii şi dezvoltări imobiliare din lume, împreună cu Grupul Irlandez Moritz, îl anunţă pentru cel mai mare proiect de mall-uri dezvoltat până acum în România.
"Tiago Malls este cea mai importantă investiţie anunţată recent în România. Valoarea totală estimată a investiţiei în lanţul Tiago Malls este de 700 de milioane de euro. Până în acest moment am achiziţionat 600.000 de metri pătraţi de teren în valoare de peste 150 de milioane de euro”, a declarat John Houghton, Property Director Mivan Development.
Cele zece mall-uri Tiago vor fi construite în oraşe cu peste 100.000 de locuitori precum: Oradea, Târgu Mureş, Ploieşti, Bacău, Braşov, Sibiu, Galaţi, Craiova, Baia Mare şi Arad. Pentru toate aceste oraşe Tiago Malls va stabili un standard de dezvoltare în ceea ce priveşte conceptul de design al mall-urilor. În unele dintre aceste oraşe mall-ul Tiago este cea mai mare construcţie din punct de vedere al investiţiei.
Crearea conceptului şi planului de afaceri Tiago Malls a durat doi ani. Designul spaţiului interior şi exterior a fost planificat până în cele mai mici detalii tocmai pentru a crea o clădire vie, elegantă şi vibrantă, dar mai ales pentru a oferi vizitatorilor o experienţa deosebită, aceea a unui "oraş într-o clădire".
Toate mall-urile Tiago vor fi construite în apropierea zonelor urbane cele mai importante. Până în acest moment a fost achiziţionată şi este pregătită pentru construcţie peste 70% din suprafaţa de teren necesară Proiectului Tiago Malls. Primul mall Tiago va fi deschis în Oradea în 2008. Alte 4 vor urma în 2009: Tiago Târgu Mureş, Tiago Ploieşti, Tiago Bacău şi Tiago Braşov. Colliers International este agentul exclusiv de închiriere pentru cele cinci mall-uri menţionate anterior. În 2010 şi 2011 vor fi deschise Tiago Sibiu, Tiago Galaţi, Tiago Iaşi şi alte 2 Tiago Malls.
Fiecare mall va avea o suprafaţă de închiriat cuprinsă între 25.000 şi 30.000 de metri pătraţi, dispusă pe două sau trei nivele, peste 1.000 de locuri de parcare şi circa 150 de magazine. Designul şi amenajarea spaţiului au fost gândite atât pentru a genera un trafic mare în toate zonele comerciale dar şi pentru a crea o clădire eficientă din punct de vedere al construcţiei.
În Tiago Malls vor fi prezente mărci naţionale şi internaţionale deja existente pe piaţa românească. Totodată, Tiago Malls va introduce în România şi mărci noi. Discuţiile cu importanţi retailerii sunt într-un stadiu avansat.
Tiago Malls vor oferi o gamă largă de divertisment incluzând cinematografe multiplex, săli de jocuri precum şi o paletă largă de restaurante locale şi internaţionale, fast food-uri şi cafenele. De asemenea, Tiago Malls aduc o gamă diversificată de servicii esenţiale clienţilor lor incluzând farmacii, curăţătorii, coafor, unităţi bancare, etc.
"Peste 15.000 de vizitatori sunt aşteptaţi zilnic în fiecare mall Tiago. Până în 2011, 75% din populaţia României va fi la o distanţă de mai puţin de o oră de condus până la unul dintre mall-urile Tiago", declară Alan McCready, Operations Director Mivan Development.
Prezenţa unui mall Tiago într-un oraş va contribui semnificativ la dezvoltarea zonei în care se află acesta. Suma totală investită în infrastructura unui singur mall este estimată la 70-90 milioane de euro. În plus, Tiago Malls vor crea peste 750 locuri noi de muncă directe pentru fiecare dintre oraşe.
Tiago Malls în cifre
- Până în 2011 vor fi construite 10 mall-uri Tiago
- Investiţia totală estimată în lanţul Tiago Malls este de 700 de milioane de euro
- Investiţia pentru fiecare concept de design al mall-urilor din lanţul Tiago Malls este estimată la 5 - 7 milioane euro
- 70 milioane euro vor fi cheltuiţi pentru a ridica fiecare mall din lanţul Tiago
- 70% din terenul necesar dezvoltării mallurilor Tiago a fost deja achiziţionat
- 25.000-30.000 de metri pătraţi este suprafaţa de închiriat creată în fiecare mall
- În fiecare mall din lanţul Tiago vor fi 150 de magazine
- O medie de 1.000 de locuri de parcare vor fi create pentru fiecare mall
- Peste 15.000 de vizitatori vor fi aşteptaţi zilnic în fiecare mall Tiago
- 75% dintre români se află la o distanţă de mai puţin de o oră de condus de un mall Tiago
Notă pentru editori
1. Mivan Group (www.mivan.com) este una dintre marile companii internaţionale de construcţii şi dezvoltări imobiliare, cu birouri în Marea Britanie, Europa, Statele Unite ale Americii, Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat.
2. Mivan operează în România din 1998 ca parte a joint-venture-ului Mivan-Kier, finalizând un proiect în valoare de 140 milioane de euro, în cadrul Programului de Locuinţe Sociale si de Alimentare cu Apă al Guvernului României. Acest proiect a câştigat 2 premii internaţionale de construcţii.
3. În prezent, pe lângă proiectul Tiago Malls, Mivan are în derulare în Bucureşti dezvoltarea centrului comercial Liberty Center şi a ansamblului rezidenţial New Town Residence, ansamblu ce cuprinde 655 de apartamente în zona Dristor.
4. Moritz Group este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi investitori din Irlanda. Fondat de peste 25 de ani, de către Mick Whelan, Moritz Group este activ în proiecte de investiţii şi dezvoltare rezidenţială şi comercială. În ultimii ani, Moritz Group colaborează cu ARCL (www.arcl.ie) pentru extinderea activităţilor sale din Marea Britanie şi Europa.
5. Moritz Group are activităţi independente în România încă din anul 2005. Pe lângă dezvoltarea celor 10 mall-uri Tiago, grupul a achiziţionat mai multe locaţii în Bucureşti şi în apropierea acestuia, pentru dezvoltarea de proiecte comerciale şi rezidenţiale ale căror lucrări de construcţie vor fi demarate la sfârşitul anului 2007.
6. Colliers International este un parteneriat între companii, cu peste 267 de birouri deschise în mai mult de 57 de ţări din întreaga lume, cu experienţa multidisciplinară în administrarea oricărui tip de proprietate. În ultimii doi ani, Colliers International a primit premiul "Agenţia Anului" în cadrul galei SEE Real Estate Awards.


